Criză de timp ..

  Noi oamenii suntem în criză de timp . Toți, indiferent de ceea ce facem sau de modul în care o facem . De unde vine criza de timp ?

Noi oamenii avem tendința de a amâna toate lucrurile ca apoi să fim nevoiți să ne grăbim . Mă uit la mine și mă gândec .. Sunt dispusă să-mi amân alarma de dimineață cu 5 minute ca apoi să fiu nevoită să fug . Sunt dispusă să-mi amân ora de somn, trezindu-mă șifonată dimineața .Fugim la școală, fugim acasă, fugim în oraș, fugim peste tot , Aș vrea să mă trezesc dimineața atât de fresh încât să nu fiu nevoită să amân alarma; de asemenea aș vrea să am atât timp încât să nu fie nevoie să mă grăbesc .. Dar, ce vorbesc ? În subconștientul nostru există o voce care strigă „grăbește-te”, și e destul de greu să te opui .

  De asemenea, criza de timp a devenit oarecum o modă . Adică, e la fel ca virusul colanților cu dungi, a fumatului, a drogurilor și al alcoolului . La început pare interesant, devine un viciu, apoi obișnuița . Pur și simplu te obișnuiești . Iar problema este că nu ar trebui să fie nimic normal în a te grăbi . 

Am nevoie de ...

  Am nevoie de somn, de liniște, de o pauză . Am nevoie să respir liniștită fără ca oboseala să-mi amplifice fiecare sentiment negativ . Supărarea, nervii și neliniștea sunt amplificate de stres . Mult stres . Stresul care mă obosește . 

  Cu toate că stresul își face simțită prezența de aproape o lună, simt că indiferent de oboseală voi face față .. Până la urmă, dacă n-aș fi putut face față, n-aș fi ajuns aici . Dar, singurul lucru care lipsește, fie mai sunt și liniștea și somnul, darrr am nevoie de ....

  Am un sentiment de frică . Am un nod în stomac și habar nu am de ce . Nici măcar nu știu în ce stare mă aflu, sau de ce vreau să o schimb într-una nasoală .
Mă simt obosită și lipsită de orice chef . Fără chef de a face ceva, de a mânca . Cred că am nevoie de cel mai bun prieten .
  Exact, „ cel ” . Este un el de aproape 18 ani . Ne-am cunoscut acum 3 ani, nu am vorbit un timp și nu credeam că o vom face prea curând . De 1 an suntem cam cei mai buni prieteni, iar de câteva luni simt că nu-l mai recunosc . Problemele lui pe plan sentimental mă afectează într-o oarecare măsură . Adică nu suport să-l văd mereu trist . Nu suport să-mi vorbească sec și aiurea doar pentru că îi e dor de „ ea ” . Nu mi-e milă, dar când îl văd cum suferă e ca și cum aș suferi eu . Tocmai de asta ne certăm destul de des . Nu suport să-l văd cum nu face nimic, și fiind amândoi niște firi vulcanice, devine destul de ușor să ne certăm .
  Poate de-asta am acel sentiemnt de frică și acel nod în stomac, poate pentru el ...

  Nu am nicio idee cum să încep . Deși nu e prima oară, mă simt ca o începătoare . Sentiment stupid . 

  Sunt o adolescentă . Cei de vârsta mea sunt acum în cluburi sau cafenele, doar e vineri seara . Ce mă face să stau aici și să scriu ? Nu știu . Probabil concepția alor mei cu : „ ieșitul în oraș noaptea poate fi periculos ” sau „ există alte moduri de a te distra ” . Oricum, prefer să-mi petrec timpul scriind aici, decât în gălăgie și aglomerație .

  Introducerea e gata . Despre mine ? Ohh, da . Sunt una dintre cele mai vesele, dar totodată una dintre cele mai triste persoane . Zâmbesc non-stop, dar am momente în care aș plânge râuri . Momente în care nu mai rezist să ascund tristețea, momente în care îmi lipsește atât de mult . Da, el . El, e un zâmbet larg și frumos, ochi căprui mari, păr șaten și vreo 1,80 înălțime, în vârstă de 20 de ani . Am fost împreună acum un an și jumătate . Cele mai frumoase și stresante 2 luni jumătate din întreaga mea adolescență ; cel puțin de până acum . Am renunțat la el ca la o jucărie veche . S-a întors ca un cățeluș, și l-am lăsat să plece cu coada-ntre picioare, fără să realizez că era primul pe care l-am iubit, iar pentru o lungă perioadă de timp va rămâne singurul . Acum un an, s-a întors a 3-a oară, l-am lăsat din nou să plece, iar de atunci, încă aștept să mă sune, sau să dea un semn . Ghici ce ! Nimic ...Dar, încă aștept fără să am vreun motiv, sau fără să știu ...