Nu am nicio idee cum să încep . Deși nu e prima oară, mă simt ca o începătoare . Sentiment stupid . 

  Sunt o adolescentă . Cei de vârsta mea sunt acum în cluburi sau cafenele, doar e vineri seara . Ce mă face să stau aici și să scriu ? Nu știu . Probabil concepția alor mei cu : „ ieșitul în oraș noaptea poate fi periculos ” sau „ există alte moduri de a te distra ” . Oricum, prefer să-mi petrec timpul scriind aici, decât în gălăgie și aglomerație .

  Introducerea e gata . Despre mine ? Ohh, da . Sunt una dintre cele mai vesele, dar totodată una dintre cele mai triste persoane . Zâmbesc non-stop, dar am momente în care aș plânge râuri . Momente în care nu mai rezist să ascund tristețea, momente în care îmi lipsește atât de mult . Da, el . El, e un zâmbet larg și frumos, ochi căprui mari, păr șaten și vreo 1,80 înălțime, în vârstă de 20 de ani . Am fost împreună acum un an și jumătate . Cele mai frumoase și stresante 2 luni jumătate din întreaga mea adolescență ; cel puțin de până acum . Am renunțat la el ca la o jucărie veche . S-a întors ca un cățeluș, și l-am lăsat să plece cu coada-ntre picioare, fără să realizez că era primul pe care l-am iubit, iar pentru o lungă perioadă de timp va rămâne singurul . Acum un an, s-a întors a 3-a oară, l-am lăsat din nou să plece, iar de atunci, încă aștept să mă sune, sau să dea un semn . Ghici ce ! Nimic ...Dar, încă aștept fără să am vreun motiv, sau fără să știu ...